De curând, Catia, fetița mea cea mică, nu mai e alăptată noaptea.
Mi-am propus să începem acest demers încă de când a împlinit 2 ani, dar în sufletul meu era un conflict între ceea ce știam că are ea nevoie și ce aveam eu. Așa că am tot amânat momentul. În acest timp oboseala s-a acumulat, la fel și frustrarea (dormea mai tot timpul cu sânul în guriță, iar când îl lăsa și voiam să mă întorc, imediat își dădea seama ce am de gând să fac și se reactiva). În momentele acelea luam decizia să renunț la alăptarea pe timp de noapte și în fiecare zi abandonam ideea. Practic, de cele mai multe ori, nu găseam un motiv suficient de bun pentru care să o fac. Până când, într-o noapte, am stabilit clar, în sufletul meu, că nu mai pot continua așa. Nu e bine nici pentru ea să aibă o mamă obosită și cu mai puțină răbdare.
Așa că am stabilit împreună cu soțul meu un plan, pe care l-am împărtășit Catiei zilnic, timp de o săptămână. A ajuns să știe pe de rost ce urma să facem împreună.
Prima noapte a dormit cu tati și s-a trezit de 3 ori plângând după “țiți” (așa cum spune ea, și o mare parte dintre copilașii alăptați). De fiecare dată soțul meu i-a readus aminte ce se întâmplă, a asigurat-o de dragostea și întelegerea lui, i-a spus că mami are nevoie de odihnă, iar micuța noastră a înțeles și s-a culcat. A doua noapte a fost mult mai bine. S-a trezit doar să bea apă și s-a culcat imediat la loc. A treia noapte a fost o încercare pentru noi, pentru că tati a trebuit să plece. Am culcat-o eu. I-am dat să sugă înainte de a o băga la somn și i-am explicat că voi sta lângă ea, o voi ține în brațe până adoarme, după care va rămâne cu sora ei, iar dimineață, când se trezește, va primi din nou “țiți”. S-a mai trezit de vreo două ori și a cerut, dar fără să plângă. Așa s-a întâmplat și în nopțile următoare. După vreo săptămână, se mai trezea o dată sau de două ori să bea apă sau să vină să doarma restul nopții alături de noi.
Am rămas deschiși în ceea ce privește primirea fetelor în patul nostru. Au dormit cu noi până la 5 ani, respectiv 2 ani, când le-am făcut transferul în patul și camera lor. Suntem conștienți, și eu și soțul meu, că acomodarea e un proces care nu se întâmplă peste noapte. Nu trăim cu teama că fetele noastre vor dormi cu noi până la liceu sau că cea mică va suge până la școală. Niciodată nu le vom lua dreptul de a-și găsi echilibrul, liniștea, confortul în brațele noastre.
Catia continuă să fie alăptată ziua, până când… va decide ea :). Niciodată nu am mințit-o. Am fost sinceri cu ea și am tratat-o, în tot acest demers, ca pe un partener.
Citește si articolul: Înțărcare blândă pe timp de noapte
