Bună! Eu sunt Ramona Pirtea.

Consultanta Alaptare la Domiciliu
Mamă a două minunate fetițe, Ema și Catia. Ele sunt motivația mea de la începutul fiecărei zile, oceanul meu de iubire necondiționată, testul meu de răbdare și autocontrol. Pentru mine ziua în care am devenit mamă a fost și momentul în care am început să mă descopăr cu adevărat.
Mi-am dorit din prima secundă în care mi-am ținut puiul mic în brațe să fiu o mamă bună pentru ea, un exemplu pe care să îmi placă să îl urmeze, să fiu blândă, caldă și deschisă și, ca orice altă mamă, mi-am dorit să fac tot ce ține de mine pentru ca ea să fie sănătoasă și fericită. Știam încă din perioada de sarcina că e important pentru ea să o alăptez, dar nu mă pregătisem cu adevărat pentru momentul în care efectiv o hrăneam la sân. Nașterea Emei a fost o cezariană la cald, iar după aceasta m-am confruntat cu separarea ei de mine, refuzul sânului, oferirea de formulă cu biberonul, lipsa mobilității, ragade la ambii sâni, furia laptelui, iar, la o lună, cu primul puseu de creștere. Știam că vreau să continui orice ar fi, așa că am început să mă documentez temeinic pe această temă.
Am depășit toate provocările (am alăptat-o 2 ani și 4 luni) și încet, încet, în mintea mea a început să încolțească o dorință, poate mai mult o nevoie: aceea de a ajuta alte mame să depășească cu mai multă ușurință momentele de după naștere. Momente care pot veni cu trăiri copleșitoare, greșeli care fac alăptarea dificilă, recomandări eronate, informații contradictorii. Mi-am propus să ajut. Chiar și doar pe o mama și bebelușul ei. Astfel am decis să devin consultant în lactație și alăptare. Mai ușor de zis decât de făcut.
După 2 ani în care am studiat susținut, am făcut voluntariat și am participat la conferințe de specialitate, în 2016 am primit certificarea internațională de CONSULTANT ÎN LACTAȚIE ȘI ALĂPTATE (IBCLC). În primii ani, activitatea mi-am desfășurat-o în cadrul Centrului ProMAMA, locul în care această dorință/ nevoie a mea a devenit realitate, în saloanele din cadrul unei clinici private din București, alături de proaspetele mame și nounascuții lor și la domiciliul mamelor cu diferite probleme și multe întrebări privind alăptarea.
Muncesc mult, dedicat, învăț continuu pentru și alături de mamele care mi-au oferit și îmi oferă încrederea lor. Fac această meserie cu mare drag și îmi doresc să fiu sprijin în reușita a cât mai multor povești cu final fericit despre alăptare.
Dacă la nașterea Emei mi-am pus încrederea în sistem și nu m-am informat suficient, având experiența descrisă mai sus, pe Catia am născut-o natural, fără nicio intervenție medicală (epidurală, epiziotomie, medicație), alături de medic, moașă și soțul meu (principalul meu susținător). Am ținut-o lângă mine de la prima suflare a ei pe această lume și am hrănit-o doar cu laptele special creat pentru ea, la sân.
Le sunt recunoscătoare micilor mele minuni (prima m-a transformat în mamă, iar a doua m-a ajutat sa devit o femeie împlinită și mai puternică), dar și celor peste 2000 de diade mamă-bebeluș care m-au transformat în consultatul în lactație și alăptare care sunt azi.