Înțărcarea reprezintă încheierea unei etape atât din viața ta, ca mamă, dar, mai ales, din viața micuțului sau micuței tale. Copilul tau a crescut și e momentul în care își ia ramas bun de la locul care l-a facut mare și sănătos, care l-a echilibrat atunci când emoțiile noi îl încercau, care i-a adus confort atunci cand l-a durut burtica sau au erupt dințisorii. Și pentru că sânul mamei reprezintă ancora cu ajutorul careia el reușește să facă față provocărilor în primii ani de viață, sunt de părere că este foarte important modul în care se face înțărcarea.
Există trei tipuri de înțărcare:
- înțărcarea bruscă
- înțărcarea blandă
- autoînțărcarea.
Ca mențiune, Organizația Mondială a Sănătății recomandă să îți alăptezi copilul începând încă din prima oră de viață, 6 luni exclusiv, până la diversificare, și continuând împreună cu diversificarea 2 ani și peste.
Înțărcarea bruscă și înțărcarea blandă sunt amândouă demarate de către mamă, dar abordările sunt foarte diferite.
Înțărcarea bruscă, atunci când mama decide momentul în care nu mai alăptează și în care copilului i se refuză brusc accesul la sân, este o abordare pe care nu o recomand. De ce? Pentru că, având loc brusc, atât mama cât, mai ales, copil, pot trăi un eveniment traumatic.
Nu recomand abordări prin care copilul e păcălit, ignorat sau respins, de genul mama pune pe mamelon ardei iute sau o substanță colorată (albastru de metilen ș.a) și îi spune copilului că s-a stricat laptele sau își pune plasturi pe mamelon și îi spune copilului că “țiți are buba. Cel mic nu va înțelege dintr-o propoziție de ce nu mai are voie acolo unde a avut acces toata viața până la acel moment.
O altă abordare a înțărcării bruște este aceea în care mama pleacă de acasă fără să discute cu copilul, fără să îi explice ce urmează să se întâmple, chiar dacă cel mic are mai puțin de 18 luni, pe motiv că va uita. Nu uită ci se va simți abandonat, atât de sân, dar mai ales de mamă. Deci aceasta din urma e o abordare cu un impact psihic major asupra copilului, dar și asupra mamei, care poate resimți sentimentul de vinovăție. În același timp mama poate resimți fizic impactul înțărcării bruște, prin inflamarea sânilor și predispoziția pentru canal blocat sau mastită.
Înțărcarea blandă este varianta în care mama ghidează finalul alăptării, dar luând în calcul nevoile copilului și înaintând etapă după etapă, cu respect pentru cel mic și centrat pe nevoile, atât fizice cât și emoționale, ale acestuia.
Consider acest tip de înțărcare varianta optimă pentru mamele timpurilor noastre. Are loc nici prea devreme pentru copil, dar nici prea târziu pentru mame, iar durata în care se desfășoară este rezonabilă (3-6 luni). Aceasta nu se aplică mamelor care din motive medicale sunt nevoite să oprească brusc alăptarea.
Dacă îți propui să optezi pentru această variantă de înțărcare e important să iei în considerare cateva aspecte:
- vârsta celui mic. În general, se poate demara începând cu vârsta de 18 luni, ideal 2 ani, atunci când cel mic poate duce la bun sfârșit mici sarcini (ex. să aducă o jucărie anume sau să meargă la baie când îi spui să spele mâinile etc).
- stabilitatea din viața celui mic în momentul în care începi înțărcarea blândă. Este foarte important ca fiecare schimbare pe care o introduci în viața lui să fie singulară. Nu începe înțărcarea blândă dacă cel mic începe să meargă la creșă sau la grădiniță, dacă e în perioada în care renunță la scutec, dacă rămâne cu o altă persoană pentru prima dată (în cazul în care tu te întorci la serviciu), dacă îi erup măseluțe, dacă ați început antrenamentul la oliță etc. Practic, dacă mai trăiește o altă schimbare în acel moment, amână demararea înțărcării blânde până când internalizează schimbarea precedentă.
- să fie alegerea ta. E important ca tu să îți dorești înțărcarea micuțului tău și să nu o faci presată de cei din jur (părinți, cadre medicale, prieteni ș.a). În astfel de situații multe mame renunță la înțărcare sau, dacă o duc până la capăt, rămân cu un sentiment de vinovație. Majoritatea dintre noi simțim când e timpul să facem demersurile pentru încheierea alăptării . Fiecare dintre noi își cunoaște cel mai bine atât propria persoană cât și copilașul. În plus, atunci când decizia îți aparține vei fi perseverentă în aplicarea recomandărilor. Copilul are nevoie de consecvență. Începe atunci când ești convinsă că de asta aveți nevoie, astfel riscul să cedezi presiunilor celui mic scad.
- să ceri suportul unui specialist IBCLC care să te ghideze pe parcursul procesului.
Autoînțărcarea e varianta ideală, e înțărcarea ghidată de cel mic, în ritmul lui. Pe măsură ce copilul crește, dezvoltă abilități și interese, se întoarce la sân tot mai rar la sân, până când, într-o zi, nu o mai face. În timpurile noastre puține mame mai optează pentru acest tip de înțărcare, pentru că aceasta are loc între 2,5 și 6 ani, media fiind în jurul vârstei de 4 ani și jumătate.
E important de menționat că înainte de vârsta de 2 ani și jumătate nu putem vorbi de autoînțărcare. De regulă avem de-a face cu o greva de supt. În acest caz, recomand mamelor să continue să ofere sânul bebelușului sau copilului mic, dar fară a-l forța.
